Labradorit

Despre mine Cos minunatii
0
Explicatii cristale Blog Testimoniale Utile Contact Oferte

Labradorit



LABRADORIT

CARACTERISTICI. Labradoritul irizat este o piatră puternic mistică şi protectoare, care aduce lumină. Intăreşte conştiinţa şi pune în contact cu energiile universale. Alungă energiile nedorite ale aurei şi previne pierderile energetice. Formează o barieră împotriva energiilor negative adunate în timpul unei terapii. Poate conduce într-o altă lume sau în alte vieţi. Piatră a cunoaşterii ezoterice, facilitează iniţierea în mistere.

Aliniază corpul fizic şi corpurile eterice şi asigură acces la obiectivul spiritual. Dezvoltă conştiinţa şi ancorează energiile spirituale în corpul fizic.

Această piatră stimulează intuiţia şi abilităţile psihice, inclusiv arta „momentului potrivit", aducând la suprafaţă mesajele inconştientului şi facilitând înţelegerea lor.

In plan psihologic, alungă temerile şi nesiguranţa, precum şi reziduurile psihice ale decepţiilor precedente, inclusiv cele din vieţile anterioare. întăreşte încrederea în sine şi în univers. Alungă proiecţiile celorlalţi, indusiv gândurile-formă care au penetrat aura.

Calmează spiritul hiperactiv şi încarcă cu energie imaginaţia, generând noi idei. Analiza şi raţionalitatea sunt echilibrate de viziunea interioară.

Facilitează contemplaţia şi introspecţia. Făcând sinteza între gândirea intelectuală şi inteligenţa intuitivă, labradoritul spulberă iluziile, mergând la rădăcina lucrurilor şi punând în evidenţă adevărata intenţie aflată în spatele gândurilor şi acţiunilor. Această piatră ajutâ la revenirea amintirilor refulate din trecut.

Companion util în cursul schimbărilor, inspiră forţă şi perseverenţâ. Piatră de transformare, pregăteşte corpul şi sufletul pentru procesul ascensionat.

EFECTE TĂMĂDUITOARE. Tratează afecţiunile oculare şi cerebrale, alungă stresul, reglează metabolismul, vindecă răcelile, guta şi reumatismul, echilibreazâ secreţia hormonală, atenuează durerile menstruale, scade presiunea arterială. Poate servi ca martor în timpul tratamentului radionic, indicând cauza stării de rău. POZIŢIONARE. Purtaţi-I pe chakra înaltă a inimii, ţineţi-l sau aşezaţi-l unde este nevoie.

CULORI SPECIFICE

In afara caracteristicilor generice, culoarea următoare are proprietăţi suplimentare:

Labradoritul galben permite accederea la planurile superioare ale conştiinţei, îmbunătăţeşte vizualizarea, transa, clarviziunea şi channeling-ul. Benefic pentru chakra plexului solar, dezvoltă corpul mental, conferindu-i inteligenţă superioarâ. Tratează stomacul, ficatul, vezica biliară şi glandele suprarenale. Aşezaţi-I pe al treilea ochi, plexul solar sau ţineţi-l în mână.